Saturday, March 19, 2011

Show me your price, baby

Mă enervează chestiile care nu au prețurile afișate pe site.
Sunt un om care trebuie să-și prioritizeze dorințele materializabile cu ajutorul banilor sau al moșilor 60+ cu averi imense, deci nu pot să intru în orice salon, restaurant, club și să comand whatever fără să-mi pese cât e nota la final.
Nush, poate o fi de prost gust să pui pe site prețurile practicate, dar mi se pare și mai tâmpit să ajungi acolo și să realizezi că n-ai cum sa plătești.
Adică nu înțeleg reticența patronilor de a le afișa online sau în vitrină. Se tem că n-o să mai intre nimeni la ei? Mă gândesc că odată ce practici niște tarife la fața locului, n-ar trebui să ai nicio problemă ca lumea să le știe de dinainte. Dacă-s prețuri mari e clar că publicul tău țintă nu e orice amărăștean deci nu e ca și cum o să aibă brusc bani cum a intrat în dracu' știe ce loc deții.
E nashpa când realizezi că n-ai destui bani sa plătești. Serios. Eram vara trecută la Medlife. M-am uitat înainte pe site să știu ce și cum. La recepție, mă duc si plătesc. Toate bune si frumoase. Însă tipul de langă mine a trebuit să-și lase buletinu' și să se întoarcă, de data aceasta, cu destui bani. El zicea că s-o fi uitat pe site și a văzut prețurile da' socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg chiar dacă prețurile erau afișate pe net. Greșeala lui a fost ca s-a dus cu bani aproape ficși, slava Cerului,i didn't.

1 comments:

Fritz said...

Urasc si eu asta si mai urasc si site-urile care nu isi actualizeaza ofertele de produse. Este penibil sa te duci intr-un magazin ca sa cumperi un produs anume si acolo te trezesti ca nu il are :| Pur si simplu iti cade lumea in cap, ca na ca tot omu iti faci planuri cu acel obiect etc.....

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.